Acasă » Erasmus+ » Seminarul mentorilor Erasmus+

Articole publicate

Categorii

Seminarul mentorilor Erasmus+

🇪🇺 În perioada 10-12 octombrie 2025, doamna profesor Teodora Dragotă, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu, a participat, în calitate de Ambasador Erasmus la Seminarul mentorilor Erasmus+ organizat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Întâlnirea a prilejuit reunirea rețelei de Ambasadori Erasmus din România și a constat în ateliere de lucru, activități interactive, care să sporească consolidarea acestei rețele și într-un fructuos schimb de bune practici în domeniul scrierii și implementării proiectelor europene. De asemenea, acest eveniment a însemnat o oportunitate de formare și dezvoltare profesională, alături de ceilalți ambasadori Erasmus din județul Gorj și din țară creându-se cadrul dezvoltării unor proiecte valoroase pentru comunitate, pornind de la nevoile acesteia și în conformitate cu ghidul programului și cu prioritățile naționale și europene.

Anul acesta, Colegiul Național Tudor Vladimirescu sărbătorește 15 ani de implementare de proiecte cu finanțare europeană și 135 de ani de existență.

Este un moment de bilanț și planuri pentru un viitor european al instituției noastre pentru că Împreună Transformăm România prin ÎNVAȚARE!

🇪🇺 Coordonator Erasmus+: Dragotă Teodora

_________________________
_________________________
_________________________
CNTV Târgu Jiu
a fost admis în rețeaua
Școlilor Asociate pentru UNESCO (ASPnet) Ordinul Ministrului Educației
nr. 3133/14.02.2022
_________________________
CNTV – instituție acreditată
Erasmus+,
din 23.02.2021
_________________________
CNTV Târgu Jiu
a primit titlul de
ȘCOALĂ EUROPEANĂ
23 mai 2025
_________________________
CNTV – premiat cu titlul de
„Școală eTwinning”,
în urma desfășurării unor importante proiecte europene.
_________________________
Din anul 2020, CNTV a devenit „ȘCOALĂ-AMBASADOR a PARLAMENTULUI EUROPEAN”, titlu conferit de Parlamentul European, în cadrul Concursului EPAS – Școli Ambasador.
_________________________
CNTV – Centru de pregătire pentru examenele Cambridge _________________________
CNTV –
Școală Media
_________________________
CNTV Târgu Jiu,
membru al Alianței Colegiilor Centenare
24 octombrie 2022
_________________________
_________________________
_________________________
Prevenirea corupției prin măsuri de sprijin integrate
Proiectul
„Integritate și Transparență”
,
cofinanțat din Fondul Social European prin POCA
_________________________
CERTIFICĂRI _________________________ _________________________ _________________________
_________________________
CAMBRIDGE
English Qualifications
_________________________
_________________________
_________________________

Arhivă

octombrie 2025
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Sari la conținut