Alegeri în Consiliul Elevilor CNTV 2017-2018
Vrei să-ți reprezinți colegii? Ai ceva de spus și vrei să fii auzit? Candidează pentru o funcție în Biroul Executiv al Consiliului Școlar al elevilor din Colegiul Național Tudor Vladimirescu!
Regăsești mai jos documentele necesare pentru completarea dosarului de candidatură și metodologia de desfășurare a alegerilor.
Dosarele de candidatură se vor completa și depune, conform calendarului, la secretariatul CNTV!
CALENDARUL ALEGERILOR PENTRU FUNCȚIILE DIN CADRUL CONSILIULUI ELEVILOR
25-29 septembrie 2017: Depunerea dosarelor de candidatură în format fizic pentru Consiliile Școlare ale Elevilor la secretariatul școlii;
30 septembrie-1 octombrie 2017: Evaluarea și validarea dosarelor de candidatură;
1–4 octombrie 2017: Desfășurarea campaniei electorale;
5–12 octombrie 2017: Desfășurarea alegerilor pentru funcțiile din cadrul Consiliului Școlar al Elevilor.
Vrei să îți reprezinți colegii în Consiliul de Administrație al școlii?
AI 18 ANI ȘI VREI SĂ ÎȚI REPREZINȚI COLEGII ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL ȘCOLII?
Îți poți depune dosarul de candidatură luni, 18 septembrie, la secretariatul CNTV, în intervalul 8-12. Dosarele depuse vor fi analizate și se va afișa la avizierul școlii lista candidaților validați. Campania electorală și alegerile se vor desfășura conform OM 5231/2015 și OM 3160/2017, după un grafic ce va fi afișat, de asemenea, la avizierul școlii. Comisia de alegeri a fost stabilită în cadrul ședinței Consiliului Școlar al Elevilor desfășurată vineri, 15 septembrie.
Art. 9. – (1) Candidații care doresc să fie desemnați ca reprezentanți ai elevilor depun un dosar la comisia menționată la art. 4.
(2) Dosarul conţine următoarele documente:
a) scrisoare de intenție;
b) copia cărții de identitate;
c) declarație pe propria răspundere a candidatului că nu se află în situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 8 alin.(2).
(Art. 8. – (1) Elevii care doresc să candideze pentru a fi desemnați ca reprezentanți ai elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ trebuie să aibă, la data alegerilor, vârsta de 18 ani împliniți. (2) Nu pot fi aleși, ca reprezentanți ai elevilor, elevii care se află în unul dintre următoarele cazuri de incompatibilitate: a) au rude sau afini până la gradul IV inclusiv desemnați ca membri în același consiliu de administrație; b) au primit sancțiuni disciplinare în ultimii trei ani.)