Acasă » Catedra de limba și literatura română (Pagina 4)
Categoria Catedra de limba și literatura română
Aforismele lui Brâncuși – izvor al exprimării artistice








EMOȚII, INSPIRAȚIE și ARTĂ – toate reunite sub semnul Brâncuși. Astăzi, 9.04.2025, a avut loc Premierea Concursului Regional ,,Aforismele lui Brâncuși-izvor al exprimării artistice”, aflat la cea de-a 9-a ediție, un eveniment care a celebrat talentul, creativitatea și gândirea profundă a elevilor participanți. Felicitări câștigătorilor, dar și tuturor celor care au transpus reflecțiile marelui sculptor gorjean. Mulțumim elevilor care ne-au încântat prin creațiile lor, cadrelor didactice coordonatoare, juriului, organizatorilor, domnului viceprimar – Adrian TUDOR , reprezentanților I.Ș.J. Gorj, Inspector Școlar General – Prof. dr. Mihai ISTRATE, Inspector Școlar – Prof. dr. Otilia GIURCA, Inspector Școlar – Ionuț CATRINA și doamnei manager al Bibliotecii Județene „Christian Tell” – Maria Luiza SANDU. Prin artă, cuvânt și culoare păstrăm vie moștenirea unui spirit universal!
Festivalul-concurs de Teatru „Sabin Popescu”

Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru rezultatele obținute în cadrul Festivalului Concurs de Teatru „Sabin Popescu”, ediția a XXV-a, Novaci, 4-5 aprilie 2025.
Premiul I, gimnaziu, secțiunea monolog, Maria-Alexandra Lăzărescu, clasa a VIII-a C, profesor coordonator Diana Găvan
„Greierele” – Tudor Arghezi;
Premiul al II-a, liceu, secțiunea teatru, trupa A.R.T.A. (Simina Spiciuc, Ciprian Găină, Cristiana Gurbet, Patricia Fenici, Mihai Moldoveanu, Alexandru Coconețu, Eduard Rotariu, Fabian Corobea, Ana Vîlceanu, Alexia Milodin, Anastasia Tănase), clasa a X-a H, profesor coordonator Laura Dițoiu
o reinterpretare a piesei lui Jean Cocteau, „Vocea umană”;
Premiul pentru cea mai bună actriță, Simina Spiciuc, clasa a X-a H, profesor coordonator Laura Dițoiu;
Etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus”

Felicitări elevului nostru Vlad-Dorian Vulpe (11A), și doamnei profesor coordonator Petronela-Denisa Chiliban, pentru rezultatul excepțional obținut la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus”: prima Mențiune (locul 4 din 120 de participanți) și calificarea în lotul lărgit care va reprezenta România la Olimpiada Internațională Asia Pacific!
Mult succes la etapa internațională!
Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română

Felicitări elevilor noștri și profesorilor coordonatori pentru rezultatele deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română!
• Alexandru Gorun, 11 G, Premiul I, prof. coord. Irina-Manuela Giurgiulescu, prof. Cristina Goanță, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română
• Andreea-Teodora Popescu, 9 A, Premiul III, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română
• Diana-Maria Cheznoiu, 5 C, Premiul II, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui, calificare la Concursul Național „Ionel Teodoreanu”
• Ariana-Miruna Rodocan, 12 G, Premiul II, prof. coord. Irina-Manuela Giurgiulescu
• Rareș-Ștefan Andronie, 5 C, Mențiune, (prima mențiune) prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Maria-Isabelle Matei, 5 C, Mențiune, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Ștefania Stanciu, 5 A, Mențiune, coord. prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Ștefania-Georgiana Codiță, 9 A, Mențiune, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Ștefania-Alexandra Eremia, 11 A, Mențiune, prof. coord. Denisa-Petronela Chiliban
De asemenea, felicitări și elevilor și profesorilor coordonatori CEX Gorj – centru conex Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” pentru rezultatele obținute:
• Premiul I, Ștefania Tudosie, clasa a VI-a, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română, prof. coord. Cristina Goanță – CEX Gorj și prof. Delia Georgiana Moianu (Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”)
Olimpiada de Dezbateri




Felicitări elevilor și profesorilor coordonatori pentru rezultatele obținute la etapa județeană a olimpiadei de dezbateri!
Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat” | etapa județeană | Târgu Jiu | 22-23.03.2025
DEBUTANȚI
Premiu / echipaj
Premiul 1 – calificare la etapa națională – echipajul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu: Novac Teodora, Codiță Ștefania Georgiana, Condoiu Teodora //
Premiul 3 – echipajul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu: Fulga Lucian Alessandro, Popescu Cristiana-Elena, Pirtea Shara – Maria
Premiu individual / vorbitor
Premiul 2 – Condoiu Teodora
Premiul 3 – Codiță Ștefania Georgiana
Mențiune – Novac Teodora
Mențiune – Popescu Cristiana-Elena
AVANSAȚI
Premiu / echipaj
Premiul 2 – echipajul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu: Bosoancă Patricia Elena, Raicu Ioana-Ștefania, Vavură Bianca Maria
Premiul 3 – echipajul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu: Căruceriu Andreea Mihaela, Bîrsășteanu Mihail-Alexandru, Popescu Mălina – Andreea
Premiu individual / vorbitor
Premiul 2 – Bosoancă Patricia Elena
Mențiune – Raicu Ioana-Ștefania
Mențiune – Vavură Bianca Maria
Mențiune – Căruceriu Andreea Mihaela
Olimpiada de dezbateri pentru juniori | etapa județeană | Târgu Jiu | 22.03.2025
Premiu / echipaj
Premiul 2 – echipajul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu: Țogoe Maya Ștefania, Panait Ștefania, Surupăceanu Călin
Premiu individual / vorbitor
Premiul 1 – Surupăceanu Călin
Premiul 2 – Panait Ștefania
Mențiune – Țogoe Maya Ștefania
Profesori coordonatori: Velțan Elena, Udriștioiu Maria Vasilica, Goanță Cristina, Murărița Daniel
Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română 2025

Felicitări elevilor noștri și profesorilor coordonatori pentru rezultatele deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română!
• Alexandru Gorun, 11 G, Premiul I, prof. coord. Irina-Manuela Giurgiulescu, prof. Cristina Goanță, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română
• Andreea-Teodora Popescu, 9 A, Premiul III, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română
• Diana-Maria Cheznoiu, 5 C, Premiul II, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui, calificare la Concursul Național „Ionel Teodoreanu”
• Ariana-Miruna Rodocan, 12 G, Premiul II, prof. coord. Irina-Manuela Giurgiulescu
• Rareș-Ștefan Andronie, 5 C, Mențiune, (prima mențiune) prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Maria-Isabelle Matei, 5 C, Mențiune, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Ștefania Stanciu, 5 A, Mențiune, coord. prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Ștefania-Georgiana Codiță, 9 A, Mențiune, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Ștefania-Alexandra Eremia, 11 A, Mențiune, prof. coord. Denisa-Petronela Chiliban
De asemenea, felicitări și elevilor și profesorilor coordonatori CEX Gorj – centru conex Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” pentru rezultatele obținute:
• Premiul I, Ștefania Tudosie, clasa a VI-a, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română, prof. coord. Cristina Goanță – CEX Gorj și prof. Delia Georgiana Moianu (Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”)
Etapa județeană a Olimpiadei Naționale „Lectura ca Abilitate de Viață” 2025

Felicitări elevilor noștri și profesorilor coordonatori pentru rezultatele deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei Naționale „Lectura ca Abilitate de Viață”!
• Ștefania-Georgiana Codiță, 9 A, Premiul II, Nivel I Liceu, calificată la etapa națională, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Diana-Maria Cheznoiu, 5 C, Mențiune, (primul punctaj la clasa a V-a la nivel județean) Nivel I Gimnaziu, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Darius Băloi, 5 A, Mențiune, Nivel I Gimnaziu, prof. coord. Diana-Elena Găvan
• Corina-Mirabela Gorun, 5 A, Mențiune, Nivel I Gimnaziu, prof. coord. Diana-Elena Găvan
• Maria-Isabelle Matei, 5 C, Mențiune, Nivel I Gimnaziu, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui, CEX
• Giullia-Antonia Sbora, 6 A, Mențiune, Nivel I Gimnaziu, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. Goanță Cristina
• Ștefania Panait, 7 B, Mențiune, (prima mențiune) Nivel II Gimnaziu, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui, CEX Gorj – prof. Denisa-Petronela Chiliban
• Teodora-Liliana Buteică, 9 G, Mențiune, Nivel I Liceu, prof. coord. Cristina Goanță, CEX Gorj – prof. dr. Diana-Elena Găvan
• Ioana-Cristina Scăunașu-Spinei, 9 B, Mențiune, Nivel I Liceu, prof. coord. Diana-Elena Găvan
• Elena-Cătălina Spiridon, 9 D, Mențiune, Nivel I Liceu, prof. coord. Simona-Elena Băloi
• Elena-Bianca Bogdan, 10 D, Mențiune, Nivel I Liceu, prof. coord. Delia-Mihaela Răuț-Bratiloveanu
• Alexandru Niculescu, 10 E, Mențiune, Nivel I Liceu, prof. coord. Grațiela-Ramona Pigui
• Elena-Loredana Stăiculescu, 11 D, Mențiune, Nivel II Liceu, prof. coord. Elena-Laura Dițoiu
• Maria-Alexandra Antofie, 12 a, Mențiune, Nivel II Liceu, prof. coord. prof. Denisa-Petronela Chiliban, CEX Gorj – prof. Denisa-Petronela Chiliban
De asemenea, felicitări și elevilor și profesorilor coordonatori CEX Gorj- centru conex Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” pentru rezultatele obținute:
• Premiul I, Ștefania Tudosie, clasa a VI-a, calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale Lectura ca Abilitate de Viață, prof. coord. Cristina Goanță – CEX Gorj și prof. Delia Georgiana Moianu ( Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu”)
Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Lingvistică

Felicitări elevilor noștri și profesorilor coordonatori pentru rezultatele deosebite obținute la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Lingvistică:
Vlad-Dorian Vulpe, 11A, Premiul I, prof. coord. Petronela-Denisa Chiliban, calificat la etapa națională – secțiunea Performanță
Mark Ilieș, 6A, Premiul II, prof. coord. Cristina Goanță, secțiunea Exercițiu A
Darius-Lucian Tiloiu, 12A , Premiul III, prof. coord. Petronela-Denisa Chiliban, secțiunea Performanță
Mult succes la etapa națională, Vlad-Dorian Vulpe!
„Aforismele lui Brâncuși – izvor al exprimării artistice” / ediția a IX-a

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, SC ARTEGO SA, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj anunţă desfăşurarea ediţiei a IX-a a Simpozionului Județean cu participare națională „Aforismele lui Brâncuși – izvor al exprimării artistice”, având ca obiective stimularea preocupărilor culturale, literare și artistice ale tinerilor, promovarea creaţiilor marelui sculptor Constantin Brâncuși precum și a aforismelor acestuia.
Detalii: https://aforismele-lui-brancusi.cntv-edu.ro/
Persoane de contact: Prof. Chiliban Denisa: chilibandenisa@yahoo.com / Prof. Mititica Gabriela: gmititica@yahoo.com
Concursul „Eu rămân ce-am fost: romantic”

















„A fost odată, ca-n povești, a fost ca niciodată” o zi memorabilă, 15 iunie 2024, prin încărcătura emoțională transmisă de elevi, cu prilejul comemorării poetului „nepereche” Mihai Eminescu.Un eveniment cultural de excepție s-a desfășurat la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, premierea elevilor participanți la Concursul ,,Eu rămân ce-am fost, romantic „, organizat in memoriam prof. dr. Elena Roată, de către Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, în colaborare cu IȘJ Gorj, Artego S.A., Primăria Tg-Jiu, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Biblioteca Județeană ,, Christian Tell”. Premiile obținute de elevii participanţi la cele două secțiuni, interpretare artistică și desen, au rolul de a-i motiva să prețuiască valorile naționale și de a contribui la dezvoltarea culturală și socială a tinerilor și a întregii comunități. Discursurile rostite de invitați, prof. dr. Otilia Giurca, prof. dr. Mihai Istrate și domnul director, inginer Viorel David, au ajuns la sufletele participanților, a îndrumătorilor și a părinților acestora, care au vibrat de emoție. Felicitări tuturor!
„Eu rămân ce-am fost: romantic”

Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 9:30, la Bustul lui Eminescu, va avea loc premierea Concursului județean „Eu rămân ce-am fost: romantic”, eveniment cultural care îl omagiază pe „ultimul mare romantic european”.
Eveniment in memoriam prof. dr. Elena Roată
Organizatori: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Artego S.A., Primăria Municipiului Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Consiliul Județean Gorj, Instituția Prefectului – Județul Gorj
Prezența dumneavoastră ne onorează!






_________________________
CNTV –Școală Media



_________________________
_________________________
_________________________


