„CU TOAMNA SUB UMBRELĂ”




















„Ce să fac cu atâtea frunze, / Câte toamna-mi dăruiește, / Le pun una peste alta, / Și fac file de poveste.”
![]()
Elevii claselor primare de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” au sărbătorit TOAMNA, toamna harnică și darnică. Sub bagheta frumoasei zâne, copiii au cântat, au dansat, au făcut parada costumelor, au decorat dovleci și au confecționat decorațiuni specifice anotimpului. ![]()
„CU TOAMNA SUB UMBRELĂ” este un proiect educațional aflat la a patra ediție, organizat în parteneriat cu părinții, menit să aducă bucurie în sufletele tuturor: copii si adulți.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și ne-au sprijinit!
24.10.2025
Code Week 2025 – Ziua 2 la C.N.T.V. ”Inspirație, AI și Programare cu Google”




Code Week 2025 – Ziua 2 la C.N.T.V. ”Inspirație, AI și Programare cu Google” ![]()
Cea de-a doua zi din cadrul Săptămânii Europene a Programării – Code Week 2025 a adus inspirație, creativitate și descoperire pentru elevii clasei a XI-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, în cadrul activității „Viitorul începe acum – Inspirație, AI și Programare cu Google”.
Ziua a debutat cu o sesiune inspirațională susținută de Alexandra Roată și Andrei Dumitrașcu, cofondatori ai companiei de software Softlead. Cei doi invitați le-au vorbit elevilor despre propriul traseu profesional în industria tech, despre provocările și satisfacțiile antreprenoriatului în IT și despre impactul în creștere al inteligenței artificiale generative în dezvoltarea de soluții digitale. Au urmat întrebări, discuții libere și sfaturi valoroase, într-o atmosferă deschisă și prietenoasă, în care elevii a avut șansa să înțeleagă mai bine cum arată, în mod real, o carieră în tehnologie.
În continuarea activității, elevii au participat la un atelier de codare și gamificare, în care și-au pus în valoare creativitatea și abilitățile digitale. Folosind platformele LearningApps și MIT App Inventor, au conceput propriile teste interactive, jocuri educaționale și aplicații simple, dar ingenioase, demonstrând o înțelegere tot mai profundă a modului în care programarea poate fi folosită pentru a învăța, a comunica și a inova. Activitatea a încurajat gândirea logică, colaborarea și explorarea tehnologiei într-un mod ludic și aplicat.
Această zi specială a îmbinat perfect inspirația oferită de profesioniștii din domeniu cu practica creativă și implicarea directă a elevilor, consolidând obiectivul general al Code Week: acela de a aduce tehnologia mai aproape de tineri, de a-i motiva să exploreze lumea digitală și de a-i pregăti pentru viitor.
Categorii Code Week:
Cariere digitale & parcursuri educaționale
Conștientizare și inspirație
Inteligență artificială
Codare & gamificare
Mulțumim invitaților noștri pentru deschiderea și energia lor, și elevilor pentru entuziasmul și implicarea activă! Continuăm cu aceeași motivație și în zilele următoare!
![]()
Viitorul începe acum. Iar la C.N.T.V., se construiește cu pasiune, tehnologie și creativitate.
#CodeWeek2025#CNTV#Softlead#AI#GenerativeAI#ViitorulIncepeAcum#EducatieDigitala#Gamificare#LearningApps#MITAppInventor#ProgramareCreativa#Inovatie#CariereInTech#STEM#InspiratieDigitala
Cătălin Popescu, convocat la Lotul Național de Cadeți al Federației Române de Handbal

![]()
Felicitări elevului nostru, Cătălin Popescu (9D), component al echipei CSM Târgu Jiu, pentru convocarea la Lotul Național de Cadeți (2010-2011) al Federației Române de Handbal.
Cătălin va participa în perioada 24–27 octombrie 2025 la pregătirea centralizată de la Sighișoara, alături de cei mai promițători tineri handbaliști din țară.
![]()
![]()
Îi dorim mult succes și cât mai multe reușite în culorile echipei naționale!
Ziua 1 – CODE Week 2025






Ziua 1 – CODE Week 2025
„Viitorul începe acum – Inspirație, AI și Programare cu Google”
Am dat startul săptămânii CODE Week 2025 cu o întâlnire plină de inspirație și energie! ![]()
Elevii clasei a X-a au avut ocazia să participe la o sesiune interactivă alături de membrii echipei de robotică Tea-Borgs, în cadrul căreia au descoperit povestea din spatele clubului, provocările și performanțele remarcabile obținute în competiții. ![]()
A fost o întâlnire autentică, în care liceenii au adresat întrebări curioase, au aflat mai multe despre pașii necesari pentru a construi o echipă de succes și au fost încurajați să exploreze mai profund domeniul tehnologiei.
Această primă zi s-a încadrat în categoria:
Cariere digitale & parcursuri educaționale
Conștientizare și inspirație
Inteligență artificială
Ne bucurăm că am pornit această aventură digitală cu pași siguri și motivație din plin! Urmează ateliere, concursuri și sesiuni cu invitați speciali din lumea tech. Viitorul chiar începe acum! ![]()
#CodeWeek2025#TeaBorgs#AI#InspirațieDigitală#ProgramareCuSens#ViitorulÎncepeAcum
„Code4EU”, „Let’s STEAM and let’s play”, „Explore the Oceans with Artificial Intelligence and STEAM – Blue School”



Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” a obținut trei Certificate Naționalle de Calitate pentru proiectele eTwinning desfășurate pe parcursul anului școlar 2024-2025: „Code4EU”, „Let’s STEAM and let’s play”, „Explore the Oceans with Artificial Intelligence and STEAM – Blue School”.
Aceste distincții recunosc calitatea activităților educaționale derulate în mediul european eTwinning, colaborarea internațională, integrarea competențelor digitale și promovarea educației STEAM în rândul elevilor.
Proiectele desfășurate de doamna prof. pentru învățământul primar Cristina Tomescu au contribuit la dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a abilităților de colaborare ale elevilor, prin activități inovatoare și interdisciplinare.
„Ora de carieră”




„Ora de carieră”
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” a desfășurat activitatea de educație civică și orientare în carieră „Ora de Carieră” dedicată elevilor claselor a XI-a.
Proiectul a pornit de la necesitatea existenței unui program special conceput pentru a veni în ajutorul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani, aflați în sistemul de învățământ preuniversitar. Programul se adresează elevilor de liceu, care sunt proactivi, dornici să se dezvolte personal și să se implice activ în comunitățile lor, dar care se află în căutarea unor clarificări privind viitorul lor profesional sau doresc să confirme alegerea domeniului pe care intenționează să îl urmeze.
Pentru al doilea an, reprezentanții fundației Leaders din București au implicat aproximativ 120 de elevi de la CNTV oferind ajutor în aflarea unor răspunsuri la întrebări precum: Cum decid? Cine sunt eu? Cum funcționează mecanismul de decizie în cazul alegerii unei cariere? Cum descopăr setul de valori personale?
Seminarul mentorilor Erasmus+






În perioada 10-12 octombrie 2025, doamna profesor Teodora Dragotă, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu, a participat, în calitate de Ambasador Erasmus la Seminarul mentorilor Erasmus+ organizat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).
Întâlnirea a prilejuit reunirea rețelei de Ambasadori Erasmus din România și a constat în ateliere de lucru, activități interactive, care să sporească consolidarea acestei rețele și într-un fructuos schimb de bune practici în domeniul scrierii și implementării proiectelor europene. De asemenea, acest eveniment a însemnat o oportunitate de formare și dezvoltare profesională, alături de ceilalți ambasadori Erasmus din județul Gorj și din țară creându-se cadrul dezvoltării unor proiecte valoroase pentru comunitate, pornind de la nevoile acesteia și în conformitate cu ghidul programului și cu prioritățile naționale și europene.
Anul acesta, Colegiul Național Tudor Vladimirescu sărbătorește 15 ani de implementare de proiecte cu finanțare europeană și 135 de ani de existență.
Este un moment de bilanț și planuri pentru un viitor european al instituției noastre pentru că Împreună Transformăm România prin ÎNVAȚARE!
🇪🇺 Coordonator Erasmus+: Dragotă Teodora
„Innovate and Educate – Critical Thinking Strategies for Today’s Classroom”



În perioada 9-11 octombrie 2025, doamna Tomescu Cristina, profesor pentru învățământul primar la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a participat, în calitate de reprezentant al României, la evenimentul european „Innovate and Educate – Critical Thinking Strategies for Today’s Classroom”, Cracovia, Polonia.
Reuniunea a fost organizată sub egida Comisiei Europene, prin Serviciul Central de Sprijin eTwinning (CSS), și a reunit profesori, formatori și ambasadori eTwinning din întreaga Europă. Activitățile din program au avut ca scop promovarea schimbului de bune practici și dezvoltarea competențelor necesare educației secolului XXI.
În cadrul evenimentului, participanții au fost implicați în sesiuni interactive și ateliere ce au urmărit: dezvoltarea gândirii critice și a cetățeniei digitale responsabile; utilizarea inteligenței artificiale și a gamificării în procesul educațional; aplicarea metodelor inovatoare pentru crearea unor medii de învățare incluzive și stimulative.
Participarea la acest eveniment a reprezentat o importantă oportunitate de formare și schimb profesional. Viitorul educației europene se bazează pe cooperare, reflecție, gândire critică.
Clubul Erasmus+

Clubul Erasmus+ selectează membri pentru anul școlar 2025–2026!
Înscrierile au loc în perioada 1–5 octombrie, prin completarea formularului de mai jos.
Dacă vrei să te implici în proiecte care își propun să schimbe comunitatea din care faci parte și să promovezi prioritățile și valorile europene ale programului Erasmus+, te așteptăm cu drag în echipa noastră!
Termen limită pentru înscriere: 5 octombrie, ora 20:00. https://forms.gle/VfwMN6EPh7rzFHnTA
Alătură-te și descoperă ce înseamnă să faci parte dintr-o comunitate europeană activă și implicată!
🇪🇺 Coordonator Erasmus+: Dragotă Teodora
„Nocturna Bibliotecilor”






Felicitări elevilor noștri pentru premiul I obținut la Concursul „Tinere Condeie”, organizat cu ocazia evenimentului „Nocturna Bibliotecilor” de către Biblioteca Județeană „Christian Tell”! Felicitări Ștefania-Georgiana Codiță, David-Călin Ceovee-Militaru, Cristian-Alexandru Diaconescu, Ioan-David Sbora. Prof. coord. Cristina Goanță și Diana-Elena Găvan
Prezentarea echipei Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu”
Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” reprezintă locul unde tradiția se împletește cu performanța și unde fiecare generație își lasă amprenta. Împreună, simbolizăm o comunitate de spirit, excelență și pasiune. Aici, se formează caractere, se clădesc prietenii și se înfăptuiesc visuri. Este școala care ne învață să gândim liber, să fim curajoși și să transformăm cunoașterea în putere. Suntem mândri să purtăm numele lui Tudor Vladimirescu, un simbol al demnității și al luptei pentru libertate , și, la fel ca el, credem în aprecierea valorilor. Astăzi, ne aflăm ca ambasadori ai unei tradiții de peste 130 de ani, ai unui loc unde excelența nu e o întâmplare, ci un mod de a fi. Fiecare dintre noi poartă un univers propriu de idei, talente și pasiuni. Împreună, am conturat un colectiv unit, gata să își arate aptitudinile și entuziasmul în această competiție. Cu mândrie, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” este reprezentat de elevii Ceovee- Militaru David- Călin, Codiță Ștefania- Georgiana, Diaconescu Cristian, Sbora Ioan- David.
Primul nostru coechipier este Călin, un tânăr pasionat de misterele chimiei. Succesele sale oglindesc efortul depus: mențiune la faza județeană a Olimpiadei de Informatică, locul 9 pe țară la un prestigios concurs de chimie și locul 3 pe județ la Olimpiada de Chimie. Dincolo de premii, Călin este omul echilibrului, o fire liniștită, dar mereu entuziasmată atunci când vine vorba de cunoaștere și descoperire. El aduce echipei noastre nu doar inteligența, dar și calmul și determinarea de care avem nevoie.
Eu, Ștefania mă definesc ca un călăuzitor al cuvântului rostit și al gândirii argumentate. Pasiunea mea pentru oratorie s-a concretizat în rezultate: calificare la etapa națională a OLAV, mențiune pe țară la Olimpiada de Dezbateri pentru juniori, precum și participarea la etapa națională a Olimpiadei de Dezbatere, Oratorie și Retorică „Tinerii Dezbat”. Dincolo de aceste realizări, sunt o fire cu o determinare neclintită, având mereu dorința de a atinge perfecțiunea în tot ceea ce fac și dispun de o compasiune ce îmi conferă noblețea de a rămâne mereu aproape de oameni.
Îl avem alături de noi pe Cristian, un spirit strălucitor în lumea științelor exacte. Dăruirea sa pentru matematică și fizică s-au transformat în performanțe: locul al II-lea la Olimpiada Județeană de Matematică, premiul I la un concurs interjudețean de matematică, dar și statutul de olimpic național la Olimpiada de Statistică și olimpic județean la Fizică. Dincolo de aceste rezultate, Cristian se distinge printr-o atitudine eficace și entuziasm, reușind să îmbine rigoarea cifrelor cu optimismul.
David este un pasionat de informatică și un competitor de excepție în lumea concursurilor școlare. Cu aproximativ 15 participări la faze naționale în diverse domenii, David a adunat numeroase premii și medalii, dar domeniul în care strălucește este informatica, unde este considerat unul dintre cei mai buni elevi din generația sa la nivel național. Performanțele sale sunt cea mai clară dovadă a valorii: a doua mențiune națională la Olimpiada de Informatică, a câștigat pentru al doilea an consecutiv primul loc la un concurs național de informatică, cu punctaj maxim, și s-a clasat în primii 5 la un alt concurs național de informatică. Dincolo de rezultate, David îndrăgește să programeze și să transforme codul în soluții creative, aducând astfel echipei noastre o gândire algoritmică.
Am folosit creativitatea pentru a aduce laolaltă unicitatea fiecărui membru al echipei noastre, transformând înzestrarea și devotamentul într-o poveste. Diversitatea intereselor și dorința comună de cunoaștere ne fac un grup de colaborare bazat pe valori și moralități, pregătit și determinat .







_________________________
CNTV –Școală Media



_________________________
_________________________
_________________________


