🇷🇴 24 ianuarie 1859…
24 ianuarie 1859 – MOLDOVA și ȚARA ROMÂNEASCĂ – prin UNIRE – pun bazele ROMÂNIEI
ALEXANDRU IOAN CUZA – prin UNIRE – domnul de început al ROMÂNIEI
AMINTIRI la 164 ani
„Trageți hora, vântul bate
Și în țărmuri depărtate
Duce veste de unire,
Duce veste de mărire;
Căci a țărilor Unire
Ne va duce la mărire…
Trageți hora mare, mare,
De la munte pân-la mare.
Trageți hora și mai mare
CUZA sfarămă hotare!”
Dimitrie Bolintineanu
București, 17 februarie 1859
„Cu excepția consulului general al Austriei, toți colegii mei și-au dat întâlnire la mine pentru a vedea cortegiul Domnesc trecând spre Dealul Mitropoliei… Noul Domnitor, cu fața sa plăcută, aspectul său tineresc, expresia calmă și hotărâtă a fizionomiei sale încânta mulțimea, care îl primea sărbătorește și se îmbulzea în urma sa… În ziua ce a urmat, m-am prezentat la Palat și am fost primit cu multă amabilitate. Impresia mea, am mai spus-o o dată, a fost excelentă. Colonelul Cuza are, din ce cred eu, una dintre calitățile cele mai rare și în consecință cea mai prețioasă în această țară: sinceritatea. Am găsit la el, de asemenea, bunul simț și modestia. Astfel, deci, cred că ne-am putea face mari speranțe în privința colonelului Cuza. Ar fi omul nou pe care îl cere situația sa nouă… Colonelul Cuza nu are deloc, ca în trecut, pretenții ceremoniale fastuoase. A rămas și a doua zi precum fusese în ajun: un om cinstit, plin de dragoste pentru țara sa, sub nici o formă amețit de un succes neașteptat, fiind hotărât să pună în practică UNIREA și ideile sale de reformă și de progres.” Louis Beclard,Consulul general al Franței la București
„O, principe al românilor, fie ca să vă stea în ajutor geniul națiunii române, ca să răzbunați cu înțelepciune moartea și să fiți executorul fericit al planului celui mai mare domn și român – Mihai Viteazul – ce a avut vreodată Dacia lui Traian.” Al. Papiu-Ilarian,1860, cum va arăta Daco-România
Prof. dr. Maria Cochină, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” – Târgu Jiu