Festivalului de Teatru Tânăr Francofon AMIFRAN de la Arad
În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2024, trupa de teatru francofon ,,Partage!” de la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” a participat la cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr Francofon AMIFRAN de la Arad. Tinerii noștri actori au prezentat piesa ,,Dawn Way” de Oleg Bogaev, un tânăr dramaturg rus.
Spectacolul nostru a fost programat duminică, în prima zi a festivalului, și, dintr-o fericită întâmplare, a fost singura piesă de teatru la care au asistat Excelența Sa domnul Nicolas Warnery, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în România și echipa reprezentativă a Institutului Francez din România, Antena Timișoara.
După piesă, domnul profesor Florin Didilescu, fondatorul și directorul Festivalului AMIFRAN a purtat un dialog, pe scena teatrului, cu domnul ambasador. Excelența Sa a făcut referire în mai multe rânduri la piesa noastră, având numai cuvinte de laudă, lucru care ne-a umplut sufletele de bucurie și ne-a oferit cel mai bun feedback pe care l-am fi putut avea.
Iar pentru cei care cred că teatrul în limba franceză înseamnă doar plimbări și distracție, trebuie să precizăm faptul că am muncit foarte mult pentru a putea pregăti piesa în mai puțin de 2 luni de la începerea noului an școlar. Elevii au avut câte 3-4 repetiții săptămânal, alături de mine și de doamna Mădălina Ciobănuc, actriță la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, regizorul piesei noastre, căreia îi mulțumim frumos pentru ajutor.
I-am rugat pe tinerii actori amatori din clasa a X-a B să scrie câteva impresii în urma participării la acest festival atât de drag nouă și vă las mai jos câteva dintre acestea.
„Experiența AMIFRAN de la Arad a fost de neuitat, plină de descoperiri culturale și de schimburi profitabile cu tineri veniți din diferite colțuri ale lumii. În plus, acest festival a fost marcat de spectacole și ateliere originale, care ne-au permis să explorăm arta și cultura francofonă într-un mod ludic și creativ. Plecăm cu amintiri frumoase și noi prietenii internaționale.” Teodora Stanciu
„Nimic nu se compară cu experiența din această săptămână petrecută la festivalul AMIFRAN de la Arad. A fost o săptămână minunată, în care am legat prietenii cu oameni din toate colțurile României și din străinătate. În plus, participând la ateliere, am învățat să fiu mai relaxată, să acționez cu mai multă serenitate și să fac ceea ce simt în momentul respectiv. Aștept cu nerăbdare anul viitor să particip din nou la acest festival și să fiu pregătită, la fel ca anul acesta.” Daria Dinescu
„Mi-a plăcut foarte mult Festivalul Internațional de Teatru de la Arad! Fiecare spectacol a fost unic și mi-a permis să descopăr culturi și emoții diferite. Vă mulțumesc că ne încurajați să participăm la astfel de evenimente! De asemenea, mi-a plăcut să mă simt ca un actor timp de cinci zile. Aștept cu nerăbdare să particip la următoarea ediție și să-mi revăd noii prieteni.” Mălina Porumbel
„A fost o săptămână frumoasă, plină de creativitate și joc, din care am plecat cu numeroase amintiri frumoase, experiențe noi și prietenii de preț. Sunt foarte recunoscătoare pentru această experiență și sper ca anul viitor să fie cel puțin la fel de interesant ca acesta.” Diana Matei
„Mi-a plăcut foarte mult această aventură la AMIFRAN, în Arad. Mi-am făcut prieteni noi și am urcat pe scena teatrului din Arad, iar aceasta a fost o experiență de neuitat. Am întâlnit oameni din mai multe țări și mi-am îmbunătățit nivelul de cunoaștere a limbii franceze.” Raluca Barb
„Participarea la un festival de teatru francofon mi-a adus o stare de bine datorită atmosferei creative și a legăturii cu alte persoane pasionate de limba și cultura franceză. Este o experiență care m-a scos din rutină și mi-a dat energie, iar faptul că am auzit accentul francez m-a ajutat să-mi îmbunătățesc pronunția.” Ștefana Popescu
„Experiența mea la Arad a fost minunată, plină de emoții și nerăbdare. Am fost plăcut surprinsă de amploarea festivalului; nu ne așteptam să fie atât de mare și de frumos. Personal, mi-au plăcut toate piesele, fiecare având modul său unic de a transmite emoții spectatorilor. A fost o experiență de neuitat! Aștept cu nerăbdare să revin anul viitor, cu același zâmbet și aceleași emoții!” Daria-Loredana Dolofan
„Experiența la Festivalul de Teatru Francofon AMIFRAN a fost de neuitat! A fost prima mea experiență ca actor, iar când am urcat pe scena minunatului Teatru Ioan Slavici, am fost copleșit de emoții. Cu toate acestea, am reușit să-mi depășesc teama și să-mi joc rolul cu succes. Atelierele propuse au fost o ocazie extraordinară: am putut să-mi practic franceza cu profesori pasionați și să leg prietenii cu tineri din întreaga lume. AMIFRAN a fost o experiență cu adevărat magică!” Alex Rădulea
„Experiența mea la festivalul AMIFRAN a fost grozavă, mai ales că a fost prima. Am urmărit toate piesele cu atenție și am râs la multe dintre ele. Sper să revin anul viitor cu o performanță incredibilă și să mă distrez și mai mult decât anul acesta.” Ștefan Davițoiu
„În timpul Festivalului de Teatru Francofon AMIFRAN, emoțiile mele au oscilat între entuziasm, nervozitate și o bucurie profundă. De la început, am fost entuziasmat să întâlnesc alți pasionați de teatru din diverse țări, dar aveam și o anumită teamă: voi fi la înălțime? Odată ce am urcat pe scenă, teama mea s-a transformat într-o energie intensă, care m-a împins să dau tot ce aveam mai bun. Aplauzele publicului m-au umplut de o mândrie de nedescris și am simțit o legătură puternică cu colegii mei și cu publicul. Aceste zile petrecute la Arad mi-au oferit și un sentiment profund de recunoștință pentru oportunitatea de a trăi o astfel de experiență.” Mircea Grigorescu
„Experiența mea la festivalul de teatru AMIFRAN de la Arad a fost cu adevărat captivantă și inspiratoare. Am avut ocazia să fac parte dintr-o comunitate de tineri pasionați de teatru, care pun suflet în ceea ce fac și împărtășesc aceeași dragoste pentru artă. Atmosfera plină de energie și creativitate m-a motivat să mă exprim liber și să descopăr noi perspective asupra artei teatrale, făcând din această experiență o amintire de neuitat.” Ioan Vladimir Huzu
Profesor coordonator, Loredana-Gabriela Stoian